🏺 O scurtă istorie a zarurilor
De la articulații și cuburi antice până la poliedrul din plastic așezat pe o masă de joc modernă.
Zarurile sunt mai vechi decât majoritatea jocurilor pe care încă le putem numi. Locul lor exact de naștere este greu de stabilit, deoarece oamenii din diferite locuri au descoperit aceeași idee utilă: marcați un obiect mic, aruncați-l și lăsați șansa să aleagă un rezultat.
Înainte de cub
Unele dintre cele mai vechi randomizoare nu au fost fabricate deloc zaruri. Oamenii au aruncat articulații de animale, scoici, bastoane și alte obiecte ale căror poziții diferite de repaus puteau fi citite ca rezultate diferite. Knucklebones au fost deosebit de convenabile, deoarece aterizează în mod natural într-un număr limitat de moduri recunoscute.
Când șase laturi numerotate au devenit o idee foarte bună
Zarurile în formă de cub apar în evidența arheologică în mai multe societăți antice. Un cub este neobișnuit de practic: are șase laturi pătrate egale numerotate, este ușor de numerotat, se stivuiește bine și produce un set compact de rezultate. Odată ce marcajele sunt standardizate, toată lumea de la masă poate citi rezultatul imediat.
Modelul familiar pip este doar un limbaj vizual pentru cele șase rezultate. De-a lungul timpului, zarurile au folosit sâmburi, cifre, simboluri și cuvinte. Partea importantă nu sunt punctele. Este acordul că fiecare parte stabilă numerotată înseamnă ceva.
Zarurile devin hardware de joc
Timp de secole, zarurile au fost folosite în jocuri de curse, jocuri de noroc și jocuri sociale. Erau destul de ieftine pentru a fi transportate și destul de simple pentru a fi înțelese fără tablă. Același obiect ar putea decide mișcarea, marcarea sau dacă o acțiune riscantă a reușit.
Jocurile moderne de masă au extins familia. D4, D8, D10, D12 și D20 zarurile au făcut convenabil utilizarea altor probabilități decât una din șase. Jocurile de rol au ajutat la transformarea ansamblului poliedric mixt într-un obiect propriu de recunoscut.
Și apoi matrița a devenit software
Un zar virtual nu are latura numerica fizica pe care sa aterizeze. Software-ul generează o valoare aleatorie, iar interfața transformă acel număr într-un ritual de rulare familiar. Obiectul s-a schimbat, dar funcția socială abia s-a făcut: un grup își dorește un rezultat pe care nimeni de la masă nu l-a ales direct.